Pe 5 februarie 2023 se împlinesc 70 de ani de la trecerea în neființă a politicianului și fostului prim-ministru al României, Iuliu Maniu. Cei care își doreau să-i aducă un omagiu la statuia din centrul Clujului nu o vor mai putea face.
Imaginea cu locul unde a fost statuia lui Iuliu Maniu, din Cluj este una dezolantă. Monumentul a fost scos din pământ și dărâmat cu excavatorul, învelit și aruncat între gunoaie. Clujenii au avut parte de un șoc și se pare că de vină sunt o mână de muncitori care lucrau în cadrul unui proiect de amenajare a acelei zone.
”Pe data de 28 ianuarie 2023 imaginea locului unde a fost statuia lui Iuliu Maniu din Cluj este una dezolantă: soclul smuls din pământ iar statuia dărâmată cu excavatorul, învelită și aruncată între gunoaie. Așa arată locul cu câteva zile înainte de comemorarea a 70 de ani de la moartea martirică – pe data de 5 februarie 1953 – a marelui om politic român, făuritor al României Mari”, a scris europarlamentarul Cristian Terheș pe Facebook.
Totodată, cel care a contribuit la finanțarea statuii omului politic, academicianul Emil Burzo, s-a decis să pornească o anchetă din propria inițiativă și pe cont propriu, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu adevărat, dar și cine trebuie tras la răspundere pentru dezastru.
”Sunt şocat că au dărâmat statuia lui Maniu. Am vorbit cu Ionuţ Ţene (şeful Biroului Învăţământ cultură culte sport şi societate din PrimăriaCluj-Napoca) şi a spus că habar n-a avut. Am vorbit şi cu arhitectul Ionel Vitoc şi mi-a spus că e un proiect european de amenajare şi a acelei zone şi crede că o să repună statuia tot acolo, dar că nu ştie sigur”, a spus academicianul, pentru Cluj24.
Statuia lui Iuliu Maniu din Cluj a fost realizată în anul 2018 și inaugurată în 8 ianuarie 2019, lucrările fiind finanțate de familia academicianului Emil Burzo. Statuia a fost numită, la data respectivă, un „simbol al democrației și libertății”.